Prima pagina    Blog    Contact

Mediator Romania. Medierea se face oriunde doresc partile...





Un mediator nu lucreaza doar la biroul lui...


mediator oriunde in Romania

Unde se desfasoara procedura de mediere? Este o intrebare la care daca raspundem cu bunul simt ar trebui sa cadem de acord ca, in mod evident, are loc la biroul mediatorului. Lucrurile nu stau chiar asa, iar cel mai bun argument in acest sens este art. 51 din Legea 192/2006 (legea medierii) care are urmatorul continut:

Art. 51
Medierea are loc, de regula, la sediul mediatorului. Daca este cazul, medierea se poate desfasura si in alte locuri convenite de mediator si de partile aflate in conflict.

Sintagma „daca este cazul” poate defini foarte bine ideea ca daca partile doresc medierea se poate derula si la domiciliul sau sediul uneia dintre ele, indiferent care. Deci, din moment ce partile au cazut de acord ca medierea sa se desfasoare la sediul uneia dintre ele, iar mediatorul accepta acest lucru, inseamna ca este cazul! Cu alte cuvinte mediatorul poate sa presteze servicii de mediere acolo unde cade de acord cu partile. Indiferent unde in Romania...

Desigur ca literatura de specialitate (si am inclus aici tot felul de dizertatii ale unor mediatori, teoreticieni, psihologi sau doar observatori ai acestei profesii noi) da indicatii despre faptul ca un mediator se va simti bine doar in biroul sau, iar daca medierea are loc la una dintre parti impartialitatea sau echidistanta ar fi afectate. Ca atare, n-ar fi bine si profesional ca medierea sa se deruleze in alta parte decat in biroul mediatorului.

Expunerile de mai jos dau o alta dimensiune acestei chestiuni.

Presupunem ca avem de-a face cu doua firme care chiar doresc sa stinga amiabil un litigiu, iar comoditatea si ratiunile practice ar sugera ca discutiile sa se desfasoare in birourile uneia sau alteia. Daca partile au cazut de acord sa se intalneasca si sa transeze odata si definitiv litigiul, ineamna ca este cazul.

Daca litigiul se refera la o mostenire sau la o disputa intre vecini, undeva intr-un sat din Romania, unde sunt multe parti, de exemplu, iar deplasarea mediatorului acolo ar fi o solutie mai practica, nu se poate spune ca este cazul?

Si exemplele ar putea continua...

In ceea ce priveste undele negative si incarcarea emotionala dintr-o incapere, energiile distructive si alte particule ionice alfa si fotonice gama si paramilitare-virtuale care ar inunda un spatiu, ceea ce ar face imposibila activitatea de mediere sau ar afecta judecata mediatorului daca acesta nu este in biroul lui, consider ca acestea sunt doar vorbe care ajuta fiintele slabe de fire.

Nimic nu-l poate impiedica pe un mediator sa medieze acolo unde stabileste cu partile. Un mediator trebuie sa fie o fiinta stabila emotional, puternica si cu cunostinte solide. Calitati pe care le dobandeste in timp sau, in unele cazuri, le importa din profesia anterioara celei de mediator in Romania.


De retinut