Cat de nou este Noul Cod de Procedura Civila

postas
citatia calotronica

M-am bucurat când, odată cu apariția Noului Cod de Procedură Civilă, s-a instaurat posibilitatea de a fi citat prin e-mail. Pierdusem câte ceva din războaiele mele de prin instanțe tocmai din pricina lenei sau superficialității poștașilor sau a agenților procedurali. Nu mai e cazul să vă reamintesc despre arhicunoscute clișee când vine un nenea la ușă să-ți înmâneze citația, nu te găsește și ți-o lasă pe ușă, în cutia poștală sau o dă la o babă care n-are ce face, iar apoi te știe toată lumea ce ai făcut, cui i-ai dat un pumn în barbă sau pentru care copil trebuie să plătești pensie alimentară…

Știe toată lumea că atunci când ești chemat în judecată e bine măcar să afli la timp. Ca să nu zic că e bine să și afli, iar când spun asta știu eu ce spun, căci pielea mea e tăbăcită de necazuri de acest gen.

Eh, dar, mi-a trecut cam repede bucuria când am început să mă gândesc oare cum naiba mă citează pe mine o judecătoare? Apoi m-am liniștit, păi da, că adresa mea de e-mail o au toate. Și iarăși m-am impacientat: dar cum chem eu pe cineva prin e-mail? La asta n-am găsit răspuns. Totuși, dacă eu chem pe cineva, măcar să aflu prin e-mail când e primul termen, al doilea, ș.a.m.d….

Am concluzionat: Da, e bine, e fain, e mai ieftin, e comod, ce mai, e modern și calitatea-ntâia!

A venit vremea să pun la-ncercare NCPC-ul și să târăsc eu pe cineva în sala pașilor pierduți. Așa că, în conformitate cu Art. 154 (6) solicit instanței să fiu citat prin e-mail. Bag hârtiile la registratură, îmi râd în barbă și mă duc acasă. Aștept citația prin e-mail. Aștept. Aștept. Mă uit pe net în portalul instanțelor, caut în permanență, să văd. În afară de numărul dosarului afișat încă din prima zi, nimic, nicio schimbare. Nimic. Eh, mama lui de cod de procedură civilă! Apoi, în sfârșit primesc citația: acasă, așa cum era înainte. La trei zile după ce a fost trimisă, de parcă ar fi fost mai întâi la București și apoi a venit înapoi la Timișoara. Deci, nimic nu s-a schimbat!

Și stau eu și mă gândesc, de ce naiba nu m-au citat prin e-mail? Răspuns: nu era o obligație, era o posibilitate. Dacă era o posibilitate, de ce nu s-a putut? Simplu: instanțele din România nu sunt pregătite încă de așa ceva. Dacă s-ar fi trimis o citație prin e-mail, atunci ar fi trebuit anexat și un formular, electronic și acesta, mă gândesc, conform art. 154(6) NCPC. Apoi, în art. 154 (8) se spune că instanțele, în vederea facilitării comunicării actelor de procedură au drept de acces la bazele de date ale instituțiilor publice, ale autorităților din țară. Ce vorbesc eu? Prostii!

Eh, aici e buba, unde-am spus mai sus! Tare mi se pare mie că Ministerul Justiției a fost luat prin surprindere cu modernitatea aspectului acesta al NCPC, este doar așa, o vorbă, ceva pentru Occident, să fim văzuți mai bine.

Ca să impelementezi un întreg sistem informatic e nevoie de bani. Bani de soft, de aparatură, bani pentru crearea bazelor de date, bani pentru specialiști, bani de salarii pentru toată lumea. Iar Guvernul nu are. Nu are pentru că nu are. Și pentru că se pierde în discuții sterile și în fabricarea legilor de amnistie, pentru modificarea codurilor, pentru, pentru…

Noul Cod de Procedură Civilă? Va fi nou mai peste câțiva ani…

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*