Ce inseamna o mediere si cat de obligatorie este

 Procedura de mediere a fost implementată în România încă din 2006 prin apariția Legii 192. Scopurile introducerii medierii au fost cât se poate de normale și progresiste. Unul dintre acestea a fost acela de a degreva instanțele din țară de avalanșa de dosare care aproape cădeau în capul judecătorilor. Asta ar fi partea practică și imediată, dacă putem spune așa. Un alt mobil a fost acela de primenire a „moravurilor” românești, în sensul introducerii unei alternative la rezolvarea conflictelor, respectiv procedura de mediere în fața unui mediator autorizat, o soluție modernă care aduce costuri mici, rapiditate în rezolvarea litigiilor și mai ales o doză însemnată de predictibilitate.

Dar, ca multe chestiuni care se fac doar pe jumătate în țara noastră, medierii legiferate de Parlament i-a lipsit un atribut esențial, acela de obligativitate, de sancțiune dacă vreți. Ei bine, acesta a fost introdus în 2013 cu începere de la 1 august prin Legea 115 din 2012. Rezum și precizez că a devenit obligatorie ședința de informare privind procedura de mediere, iar nu medierea în sine, cum pretind anumiți indivizi prost informați sau doar interesați. Adică, altfel spus, instanțele nu-ți vor primi cererea de chemare în judecată dacă nu dovedești că ai aflat despre avantajele medierii. Că nu-ți convine ție sau celeilalte părți, sau partea cealaltă nu dorește medierea și preferă o judecată în stil clasic, aceasta este deja o altă chestiune. Important este să iei la cunoștință că există și o alternativă la procesele cu taxe de timbru costisitoare, la onorariile avocaților sau la judecători, aceștia din urmă fiind și ei oameni, cu stări fizice și sufletești ca oricare dintre noi și în consecință supuși greșelii.

Medierea este obligatorie doar în acest sens, al participării la o ședință de informare, unde ești pus la curent cu avantajele medierii. Această etapă este gratuită, cum bine s-a legiferat, căci medierea nu este nicidecum o interzicere a accesului persoanei la actul de justiție, așa cum s-au grăbit să sară unii avocați în sus. Părerea mea este că prin astfel de demersuri avocații în cauză nu urmăreau decât o mediatizare a persoanelor lor, o reclamă mascată de fapt, căci presupunând că au și înțeles ceva din cursurile absolvite, că au înțeles mersul societății contemporane și practicile în întreaga lume nu aveau cum să nege evidența. Respectiv aceea că acesta este drumul: înțelegerea amiabilă!

O ipoteză care mi se pare a fi corectă este aceea că poate ar fi și trebuit o etapă intermediară pentru societatea românească, una de pregătire a acesteia pentru adoptarea în viața de zi cu zi a practicii de mediere. Că etapa a fost una scurtă sau lungă deja nu mai contează, important este că s-a trecut la implementarea reală a medierii. Desigur, acolo unde este cazul.

Unul din aspectele foarte importante ale acestei „revoluții” în lumea și practica judecătorească-avocațială-notarială este acela al unui început de migrare a resurselor financiare, care nu mai sunt dirijate spre un cerc restrâns de persoane, o castă de fapt aceasta a avocaților în care se intră greu și selectiv, ci masa de bani difuzează și spre o altă profesie, de data aceasta non-juridică. Eu aș spune că mai curând este vorba despre o stopare a risipei, atât de timp cât și de resurse, aspect cu care însă avocații nu sunt de acord, iar acest lucru a determinat o mișcare de lobby în Parlament. Posibilă desigur în cazul României, care parcă ar fi țara avocaților și actorilor, cum bine zicea cineva dintr-o amabasadă occidentală… Dar, despre revolta avocaților în alt material!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*