Îmi aduc aminte că într-una din zilele trecute citeam cum președintele Judecătoriei de la Râmnicu Vâlcea spunea că el nu crede în viitorul medierii în România, chestia asta nu va merge, pur și simplu pentru că oamenii vor să se judece în permanență! Recunosc că viziunea asta m-a cam pus pe gânduri, oare vor magistrații cu adevărat să lucreze mai lejer, să se concentreze asupra adevăratelor și marilor litigii, în loc de cauze pentru care cheltuielile depășesc cu mult suma pentru care există procesul?
Tot așa, ca un remember din ceață, bilanțul pe 2013 al Judecătoriei din Timișoara indica mai mult de 46.000 de dosare soluționate de către 53 de judecători! Mie mi se pare mult, adică vreo două dosare și jumătate rezolvate de fiecare magistrat în fiecare zi, fără concedii sau zile libere. Tocmai din cauza asta am solicitat președintelui Judecătoriei Timișoara o discuție pe tema efectului medierii, cererea mea fiind însă refuzată, că e o metodă prea nouă, că e inoportun, că nu știu ce… Dar eu cred că n-avea timp, judecătorul având prea multe dosare care așteptau să fie citite! Și dacă mai pierde vremea cu ziariștii…
Pentru că tot suntem la vremea amintirilor, la începutul anului 2014 ieșea un fel de studiu al Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului European despre efectele medierii în 5 ani de la Directiva 52 din 2008, cea care trasa liniile de impulsionarea amedierii. Documentul dădea o cifră care avea darul să ucidă cel mai puternic optimist: sub 1% din cauze au fost rezolvate, în cinci ani, prin mediere! Cauzele nu contează, doar efectele. Iar cel mai vizibil rezultat este tocmai risipa de energie și de resurse, instanțe aglomerate, sentințe și decizii care nemulțumesc mereu, timp pierdut…
Concluzia studiului citat mai sus este că Uniunea Europeană dorește implementarea cât mai rapidă și pe o scară cât mai mare a medierii. Mai mult, se propun câteva măsuri, dintre care una pare chiar foarte pertinentă, respectiv aceea de impunere prin legislația fiecărui stat membru a unui număr minim de cauze care să fie tratate de mediator. Asta pentru că s-a observat, din experiența Italiei dacă rețin eu bine, cum doar obligativitatea medierii a dat rezultate în practică.
Ca o părere personală: la noi, nici nu s-ar putea impune medierea între justițaibili, în condițiile actuale, atâta timp cât există judecători care funcționează asemănător unei mașini cu frâna de mână trasă! Iar ca să vedeți că lumea e diversă, că nu toți sunt cu coeficient de frecare ridicat, urmăriți vă rog activitatea judecătorului de la CSM Cristi Danileț. Deși e magistrat, adică teoretic ocupat până peste cap cu dosarele pe care le are de citit și judecat, găsește timp să promoveze medierea. Pe blogul dumnealui vei găsi mereu informații și articole despre mediere și mediatori.
Iar acum, prezentul: vine primăvara! Peste tot. Indiferent de voința noastră. Și o să vină tot mai multă primăvară…
