
Sistemul legislativ britanic va face medierea și mai atractivă, iar asta de la 1 aprilie. Astfel, de la începutul lunii viitoare, în Anglia și Țara Galilor nu se vor mai acorda niciun fel de gratuități sau ajutoare juridice pentru litigiile din dreptul familiei, după cum se arată într-un articol din The Guardian. Altfel spus, pentru cazurile de divorț și de încredințare a creșterii copiiilor, acestea reprezentând majoritatea litigiilor supuse judecății, cine vrea să se judece va trebui să plătească taxe și onorarii. Este limpede că justiția britanică redirecționează dreptul familiei spre rezolvarea prin mediere.
Autorii articolului arată și faptul că medierea, cel puțin în dreptul familiei, are costuri impresionant mai mici comparativ cu procesul clasic. Se face chiar și un calcul, rezultat pe baza declarațiilor unui mediator, și acesta fiind un exemplu de migrare din justiția clasică spre mediere. Mediatorul, Victoria Scott, o fostă judecătoare și care a trecut în sistemul „privat” devenind o practiciană a medierii, a arătat că un divorț, de exemplu, prin mediere costă 535 lire în comparație cu procedeul clasic care „înghite” cel puțin 7.000 de lire.
Mai mult, reliefarea avantajelor medierii și a serviciilor oferite de mediator în ceea ce privește un divorț, se face prin comparația timpului în care se realizează separarea. Mediatorul de divorț își face treaba în 110 zile comparativ cu 450 în regimul clasic judiciar britanic, conform acelorași surse din The Guardian.
Divorțul la mediator a devenit o modă oarecum impusă pentru cei din Anglia și Țara Galilor începând din 2011. Astfel, încă de acum trei ani introducerea unor cauze familiale în curțile de justiție britanice nu se mai putea face dacă nu se trecea mai întâi prin filtrul medierii, exceptând litigiile de violență și protecție a copiiilor.
Pentru a face o informare corectă, trebuie spus și că există voci care critică eliminarea ajutorului judiciar în dreptul familiei din sistemul britanic. Contestatarii spun că acest lucru nu va face decât să crească violența în familie. Eliminarea ajutorului judiciar face totuși parte din degrevarea statului de cheltuieli, o tendință binecunoscută a ultimilor ani în mai toate țările occidentale.