Mărturisesc că atunci când am auzit prima oară că un mediator face mediere în domeniul religios, am rămas așa… cam pe gânduri, cum naiba (Doamne iartă-mă!) să faci o astfel de mediere? Sub ce procedură, regulament sau cum doriți să-i spuneți? Și unde să mergi cu acordul de mediere religioasă, cui să-l dai și la ce folosește? De când religia este supusă regulilor laice, căci Biserica le are pe ale ei, ministerul de justiție pe ale lui!? Răspunsul aveam să-l găsesc mai târziu, a venit dintr-odată, a apărut la fel ca ideile care apar să-ți rezolve o problemă, când îți dai cui palma peste frunte și-ți spui da domnule, asta e! Cum de nu mi-am dat seama!? O să vedeți că e interesant…
De la bun început trebuie lămurit că medierea are într-adevăr conotații religioase. Adică însăși esența raiului, un loc fără probleme, unde toată lumea se înțelege cu toată lumea, unde nu există dispute pentru nimic iar conflictele sunt lăsate afară, reprezintă un teriroriu aflat sub stăpânirea Marelui Mediator. Să-mi fie iertată exprimarea, chiar nu doresc să iau în derâdere această chestiune, dar pentru înțelegerea raționamentului meu este necesară.
Dacă mergeți în Moldova, la Mănăstirea Sihăstria Secului și vizitați chilia Părintelui Cleopa, veți vedea o pictură ce-l reprezintă și pe care este scris motto-ul preferat al călugărului: Mânca-v-ar raiul! Cum am spus mai sus. Afară, pe tocul ușii de la intrare, pe un fel de panou cu învățături creștinești sunt afișate și câteva sfaturi ale Părintelui Cleopa. Am reținut pe cele despre coafura femeilor, despre machierea lor, despre aspect și îmbrăcăminte. Acestea sunt în totală contradicție cu opinia călugărului, aspectele vizate fiind de fapt o intruziune a diavolului. Mă rog, aici sunt câteva idei de discutat, este poate unul din aspectele care contravin medierii, de aceea nu sunt atât de multe amatoare pentru rai, căci asta ar presupune renunțarea la stil de viață, iar pentru laici ar însemna pierderea locurilor de muncă, cine și pentru cine ar mai fabrica rimeluri, de exemplu? Cum spuneam, nici medierea nu e pentru oricine!
Cu toate acestea, merită remarcat că în apropierea chiliei se află un loc cu bănci și o masă unde, ni se spune, Părintele Cleopa îi primea pe credincioșii veniți la el. Evident, le vorbea despre pace și înțelegere, despre cum se aduce asta. Părintele făcea de fapt o mediere gratuită…
Pe străzile Timișoarei umblau (și încă o fac) niște tineri americani veniți ca misionari în România. Ei aduc pacea, înțelegerea, așa spun. Iar dacă le asculți ideile și nu ești închistat în vreun mod de viață anume, tinzi să spui că au și ei dreptatea lor, așa cum spune rabinul. Însă, dacă remarci și pasajul care-ți cere o contribuție financiară (dacă rețin bine 10 procente din venituri, adică zeciuiala) penru a intra și rămâne în grupul lor, începi să vezi și altfel lucrurile. Observi că Împărăția lor nu este chiar un teren lipsit de fiscalitate…
Am cunoscut odată pe un tip care spunea că este pastor la o biserică din acestea protestante. Îmi povestea cum vin la el cupluri care au probleme iar el încearcă să-i împace. Cu metode specifice cultului lui, evident. Apoi, am aflat că s-a făcut mediator. Atunci am înțeles eu ce înseamnă medierea religioasă!
Adică ești pastor, preot, confident, cum vreți dar acesta este sensul, vin oamenii la tine să ți se destăinuie iar tu îi chemi la biroul de mediator! Le faci contract, le dai factură și ajungi la un compromis. Fain! Asta este o mediere în domeniul religios. Lor și avocaților li se cuvine totul!
