Dicționar juridic pe înţelesul tuturor

mediator in timisoara

Acord de mediere (AM) – pentru spețe civile sau penale

Este actul principal pe care-l eliberează un mediator, acesta conține detaliile tranzacției dintre cele două părți și care are ca efect stingerea litigiului. Conține datele de identificare ale părților A și B și ce decid acestea. Adică, pentru a stinge litigiul, părțile se înțeleg ca A să facă pentru B iar B să plătească, să facă, depinde de la caz la caz. Un mediator atunci când întocmește AM-ul va scrie pe un CD și conținutul acestuia. Astfel că atunci când ajunge la un judecător pentru încuviințare, magistratul să facă pur și simplu copy-paste de pe conținutul acordului și să-l introducă în dispozitivul deciziei sau sentinței pe care o dă.

Încuviințarea acordului de mediere


Acrdul de mediere este și poate fi supus instanței pentru încuviințare. Oricărei judecătorii care are competență. Ce se obține prin încuviințare!? În principal o validare a lui, dacă AM conține clauze care ar trebui să aibă caracter executoriu, atunci AM va deveni titlu executoriu. De exemplu, dacă um acord de mediere stabilește că unul din foștii soți are de primit o pensie de întreținere (pensie alimentară) sau o sultă, iar celălalt nu și-a achitat obligația, AM fiind încuviințat de instanță, atunci mergeți cu acordul devenit astfel titlu executoriu la un executor judecătoresc care îl va executa. Însă, ar trebui să știți că aceasta este calea lungă, ca să zicem așa. Un acord de mediere poate deveni titlu executoriu mult mai devreme, chiar când îl încheiați la mediator. Vezi definiția „Transformarea imediată a unui AM într-un titlu executoriu”.

Justițiabil

Termenul se referă la o persoană ce apare ca parte într-un proces judiciar și care trebuie să răspundă în fața instanțelor de judecată.

  • Sens principal: O persoană implicată direct într-un proces (reclamant, pârât, inculpat etc.).
  • Cine nu este: Martorii, avocații, judecătorii sau grefierii nu sunt considerați justițiabili, deoarece nu au un interes propriu de parte litigioasă în cauza respectivă.
  • Origine: Din limba franceză (justiciable).

Tranzacție

În termeni juridici termenul de tranzacție nu se referă exclusiv la o operațiune financiară, adică se face o plată de către cineva și se va primi în schimb un serviciu, un produs, etc. Termenul de tranzacție juridică se referă și la o acțiune pe care o face una din părțile unui proces cu o altă parte sau terță dar care poate fi orice altceva decât bani. De exemplu, o tranzacție poate fi aceea că una din părți plantează niște copaci iar cealaltă, în schimb, va primi peste un număr de ani o anumită cantitate de fructe. Sau dacă ne referim la mediere în penal, partea A va renunța la plângerea penală (o va retrage) dacă partea B va achita o sumă de bani. Sau în medierea civilă una din părți cedează un drept de proprietate și primește în schimb dreptul asupra altei proprietăți. Concluzia este că o tranzacție juridică este dai ceva și primești ceva sau oferi niște condiții sau nu nu faci ceva pntru a primi altceva.